Ce rol au BNR sau ASF în supravegherea firmelor de factoring din România?

În România, piața serviciilor financiare este supravegheată de două autorități principale: Banca Națională a României (BNR) și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). În timp ce BNR este responsabilă în principal de supravegherea instituțiilor de credit, iar ASF reglementează piața asigurărilor, pensiilor private și pieței de capital, există o zonă relativ distinctă, care cuprinde activitățile ne-bancare, printre care se numără și factoringul. Din acest motiv, apare adesea întrebarea cine supraveghează firmele de factoring din România și ce autoritate le impune reguli de funcționare.

Factoringul este o activitate financiară care constă în achiziționarea de creanțe comerciale (facturi) de la o firmă, în schimbul unui avans financiar. Această practică a câștigat popularitate în rândul IMM-urilor din România, fiind o soluție rapidă pentru problemele de cash flow. Cu toate acestea, pentru că factoringul nu implică atragerea de depozite sau activități specifice instituțiilor bancare, firmele care oferă acest serviciu nu intră, de regulă, sub licențierea și supravegherea directă a BNR sau ASF, ceea ce creează un cadru juridic și de reglementare destul de fragmentat.

Rolul BNR și limitele implicării în activitatea de factoring

Banca Națională a României este autoritatea centrală în domeniul supravegherii prudențiale a sistemului bancar. BNR licențiază și reglementează băncile și instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul General și, dacă este cazul, în Registrul Special al instituțiilor de credit. În măsura în care o instituție oferă factoring și este înregistrată ca instituție financiară nebancară (IFN), BNR are competența de a o monitoriza și de a-i impune anumite standarde de funcționare, raportare și capital.

Totuși, nu toate firmele de factoring sunt IFN-uri. Există o categorie de companii care oferă factoring ca serviciu comercial, fără a avea nevoie de licențiere din partea BNR. Acestea nu atrag fonduri de la public și nu oferă alte servicii financiare reglementate, așa că funcționează sub regimul societăților comerciale obișnuite, reglementate de Codul Civil și Codul Comercial. Prin urmare, BNR nu are un rol direct în supravegherea acestora, decât în cazul în care devin parte a unei structuri bancare sau sunt înregistrate ca IFN-uri.

Un exemplu de implicare indirectă a BNR este legat de riscul sistemic. Dacă o firmă de factoring face parte dintr-un grup bancar sau desfășoară operațiuni în parteneriat cu instituții de credit, atunci poate fi supusă unor evaluări de risc sau cerințe de transparență. În rest, reglementarea acestei activități cade mai degrabă în zona normelor comerciale și fiscale generale, decât în sfera supravegherii bancare propriu-zise.

Implicarea ASF și distincția față de serviciile de asigurare sau investiții

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) reglementează și supraveghează piețele financiare non-bancare, în special domeniile asigurărilor, pensiilor private și pieței de capital. Activitatea de factoring nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii, deci ASF nu are un rol activ în supravegherea firmelor de factoring.

ASF poate avea un interes marginal în ceea ce privește protecția investitorilor, doar în cazul în care o firmă de factoring este listată la bursă sau face parte dintr-un grup financiar cu activitate reglementată pe piața de capital. În afara acestor cazuri, nu există o relație instituțională directă între ASF și firmele de factoring, ceea ce înseamnă că activitatea acestora rămâne în afara ariei directe de supraveghere a autorității.

De asemenea, nu trebuie confundate serviciile de factoring cu cele de leasing sau cu instrumentele de investiții. Factoringul presupune cesionarea unor creanțe comerciale în baza unui contract clar definit, fără implicarea pieței de capital, fără acumulare de fonduri din partea publicului și fără promisiuni de randament. Prin urmare, nu intră în aria de interes direct a ASF, care are în vedere stabilitatea financiară a pieței și protecția consumatorilor în domenii mult mai strict reglementate.

Lipsa unei reglementări specifice și nevoia de standardizare

În momentul de față, piața de factoring din România funcționează într-un cadru legislativ general, fără o reglementare specifică. Codul civil și legislația privind cesiunea de creanțe oferă cadrul de bază pentru derularea contractelor de factoring, dar nu există norme unitare privind licențierea, transparența comisioanelor, protecția beneficiarilor sau raportarea activităților.

Această lipsă de reglementare lasă loc pentru interpretări și, uneori, practici inegale între jucători. Unele firme funcționează ca IFN-uri și sunt supravegheate de BNR, altele sunt pur comerciale și nu intră sub nicio autoritate financiară directă. În plus, apariția platformelor digitale de factoring, care oferă servicii 100% online, aduce noi provocări în ceea ce privește protecția datelor, prevenirea spălării banilor și verificarea partenerilor comerciali.

Pe termen lung, ar fi benefic pentru întreaga industrie ca statul să elaboreze un cadru de reglementare clar pentru activitățile de factoring, care să includă condiții minime de funcționare, reguli de transparență și cerințe de conformitate. Astfel, s-ar putea crește încrederea în aceste servicii și s-ar încuraja dezvoltarea unei piețe mature și competitive.

În concluzie, nici BNR și nici ASF nu au un rol exclusiv și direct în supravegherea tuturor firmelor de factoring din România. Implicarea lor apare doar în cazurile în care factoringul este desfășurat de instituții financiare nebancare sau în cadrul unor structuri reglementate. Restul firmelor funcționează în baza legislației comerciale generale, ceea ce evidențiază nevoia unei reglementări specifice și moderne, adaptate evoluției pieței și cerințelor de protecție a beneficiarilor.